Csibi Barna, harghiteanul care l-a „spânzurat” în mod simbolic pe Avram Iancu, a protestat, marți, într-o piață din Miercurea Ciuc, față de suspendarea aplicării HG privind UMF Târgu Mureș, el având panouri pe care scria „Apartheid”, „De aceea nu le trebuie medici maghiari pentru că vor să dispărem”.
Csibi Barna, harghiteanul care l-a „spânzurat” în mod simbolic, în luna martie a anului trecut, pe Avram Iancu, a protestat pașnic, marți, în baza unei autorizații primite de la Primăria Miercurea Ciuc, în piața Majlath Guzstav Karoly din centrul municipiului, față de suspendarea aplicării Hotărârii de Guvern privind înființarea Facultății de Medicină și Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a amplasat, în mijlocul arterei pietonale, trei panouri inscripționate în limba maghiară cu mesajul „Apartheid”, „De aceea nu le trebuie medici maghiari pentru că vor să dispărem” și „Unde este UMF din Târgu Mureș, unde este secția maghiară?”.
„Protestez față de situația nefavorabilă, ridicolă de la UMF Târgu Mureș. Statul a ajuns în această situație patetică, ridicolă, încât mai bine își schimbă Guvernul decât să își respecte legea proprie, să nu vorbim de cele internaționale. Fac referire și la legile internaționale, în asta are o încadrare clară, este fapt de Apartheid”, a spus Csibi Barna.
Întrebat dacă este de părere că medicii din zonă ar trebui să vorbească și limba română, Csibi Barna a declarat: „Eu sunt secui și nu mă interesează de restul”.
El a afirmat că protestul lui nu are nicio legătură cu candidatura sa la Consiliul Local Miercurea Ciuc, întrucât acțiunea sa „este o exprimare de opinie într-o chestie politică” și că își exprimă dezaprobarea „în calitate de Csibi Barna, cetățean maghiar și român”.
Sprijinit de drapelul Ungariei, Csibi Barna a așteptat, timp de o oră, ca locuitorii care îi împărtășesc părerea să i se alăture, însă oamenii au preferat să privească de la distanță, cu toate că unii s-au declarat de acord cu el.
„Are perfectă dreptate, ar trebui să nu fie singur în acest protest, să fie în spatele lui o mulțime de oameni. Și eu vreau ca băiatul meu să facă facultatea în limba maternă”, a declarat unul dintre privitori, în vreme ce alții au afirmat că nu consideră „o mare problemă în a se studia, ca și până acum, și în limba română și în limba maghiară”.
Protestul lui Csibi Barna s-a încheiat fără incidente, după aproximativ o oră.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înființarea unei noi facultăți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș a fost suspendată, în 4 mai, în urma unei decizii a Curții de Apel Târgu Mureș, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.
Guvernul Ungureanu a atacat cu recurs sentința de suspendare. Guvernul Ponta a decis, însă, să retragă recursul formulat de fostul Executiv.